Athea,asa ma numesc!

Aceasta postare e in primul rand pentru ca imi aduc aminte de zilele in care mai ca nu plangeam pentru ca eu eram fata aceea cu un caracter foarte ciudat si un nume la fel de ciudat.Aceasta opinie pe care o aveam eu despre mine,ma inlatura de la posibiltatea de a-mi face si cel mai mic prieten posibil intr-o societate asa plina de "critici";pentru ca sincer va spun,multi "va pricepeti" sa criticati un om dupa aparitia sa.Deci cum spuneam,fata ciudata,cu nume ciudat.Asa deci,apaream eu aproape peste tot si intindeam mana asa cu obrajii rosii,dornica de cunostiinta si cu o mica speranta ca numele celui/celei cu care faceam cunostiinta sa fie aproape la fel de ciudat ca al meu;si totusi:
-Athea,imi pare...bine!(minteam.imi pare bine pentru tine,dar pentru mine..)
Doamne,cat ma ascundeam cu numele asta.Cum sa merg undeva si sa trebuiasca sa spun eu acest nume care,pentru mine,ma facea sa-mi fie rusine?!Am incercat chiar sa imi gasesc un pseudonim pe care sa il folosesc mai mereu cand cunosc oameni noi.De la zuzu la cristina,care e celalalt nume al meu.Deja deveneam chiar penibila.Cum sa imi spun zuzu?

Anyway,tot nu-mi convenea ceva.Deja lumea in familie ma alinta cu zuzu.Bun,deci am scapat in sfarsit de numele acela ciudat,dar ceva se schimbase la mine si nu ma mai simteam atat de... eu jenata cum ma simteam inainte.Tot nu-mi convenea ceva.Intr-o zi mi-am facut "timp" sa o ascult pe mama,de ce a vrut ea sa-mi puna acest nume de Athea.Si mama a inceput cu o poveste destul de credibila si cam interesanta pentru mine.

-Inainte sa te nasc am vazut un film impreuna cu taica-to si matusa si unghiu-to.Era despre Egipt.In film era vorba despre viata unei printese care ducea o viata perfecta,chiar perfecta si pe fata asta o chema Athea.

Mi-a fost de-ajuns sa aud "povestea" si parca mi-am mai schimbat opinia,desi nu sunt eu un mega-fan al printeselor care duc o viata perfecta si nici nu sunt genul "fata fara defecte",m-a mai linistit;apropo de "fata fara defecte",cu tot cu numele,am primit si un semn de mama mai maricel pe gat de care sincer sunt mandra.In poze nu se observa pentru ca sunt facute din fata,dar nu e ceva cu care mi-e rusine,insa de nume vorbeam.Asa am ajuns sa mai cresc si sa incerc sa aflu cat mai multe despre numele meu care provoca furtuni in mintea mea si nu ma puteam opri din cautarea unui pseudonim,desi paream deja destul de penibila.Desi aveam un exemplu langa mine,pe prietena mea cea mai buna,care si ea avea un nume mai deosebit de altele,tot nu ma opream din rusine si din marea mea cautare de pseudonim.Pot spune ca au trecut multi ani pana sa imi intre in cap ceea ce multa lume imi spunea atunci cand intindeam mana si spuneam numele care pe mine ma facea sa rosesc si sa pun capul in pamant.Am intalnit oameni care imi spuneau:
-Te cheama Athea,de ce vrei sa ai un nume obisnuit precum Alexandra,Maria,Laura,etc?Numele tau e frumos.Fii mandra cu el!
Eu?!Mandra?!Cu el?!Vai,ce capat de lume era pentru mine in momentele alea.

Asa si de ceva ani stra-bunica mea,Mama Ana,cum ii spuneam eu,a murit.(practic la toate bunicile si stra-bunicile le spun mama.)A fost capat de lume pentru mine.Femeia care m-a crescut atatia ani s-a dus.Nu mai era.Nu o mai vedeam in fata casei pe scaunul ei mic,verde cu perinita,asteptandu-ma.Aproape ca am vrut sa ma dau eu Lui ca sa fie ea din nou cu familia,desi nu aveam cum.Atunci in ziua acea,am incetat sa mai cred in acel Dumnezeu .Practic devenisem atee,total.Biserica nu,cruce nu,rugaciuni nu.Gata cu Doamne,ajuta-ma sa trec la mate sau la mai stiu eu ce.Mi-am spus:
-Voi fi pe cont propriu.Voi fi eu,pentru mine.
A trecut timpul pana sa ma trezesc ca ma cheama Athea si am "sarit in picioare".Athea...atee hmmm.Totul era asa de evident.Si-mi placea,deci..ma obisnuisem.M-am obisnuit,imi placea mult!Abia asteptam sa cunosc oameni noi.

Asta a fost asa o chestie despre numele meu.Ce m-a facut sa scriu asta?Miile de persoane care isi dau numele de Athea. Acum ceva timp am si aflat ca s-a nascut nu de mult o fetita,care-mi va purta numele.Nu mi-a convenit.Nasul fetitei a luat numele de la mine,iar dupa ce mi-a dat vestea mi-a spus:
-Nu esti mandra de faptul ca-ti poarta numele? tipul,ferm convins ca o sa fiu de-acord.
-NU!Adica nu vad de ce as fii. hotarata si aproape sa-mi infig mana in nasturii lui de la gat
Desi e un copil mic si posibil foarte dragalas,nu mi-a picat bine.Acum,imi port numele cu mandrie si fetita sper ca si ea.Si daca voi avea ocazia,ii voi povesti si ei de unde e numele nostru.
(In poza e mama si tatuajul ei cu numele meu.E cat se poate de real.)