I am.

FEMÉIE, femei, s.f. 1.persoana de sex feminin

Poate n-am ajuns sa fiu femeie in adevaratul sens al cuvantului(mai sunt si alte explicatii in DEX la cuvantul "femeie".),dar am ajuns sa fiu o persoana totusi matura,care nu mai ia chiar totul in gluma si care,daca trebuie sa fie serioasa,atunci seriozitatea ocupa un prim loc in piramida comportamentului meu.M-am lovit de atatea ori de chestii fara rost,chestii interesante,alte chestii care m-au impresionat urias,altele care m-au facut sa plang de mila sau pur si simplu,tristete,si altele care m-au facut sa plang de fericire sau de perfectiunea de care dadea dovada acel lucru,om,fenomen,etc.Ma emotioneaza foarte rapid orice lucru venit(facut) de catre prietenul meu,mama mea,prietenele mele cele mai bune.Daca stau pe un balcon rupt si plin de chestii inutile alaturi de una dintre aceste persoane si sorb dintr-un ceai iar afara ninge,ploua sau e foarte senin,nimic nu poate fi mai perfect,iar acel balcon devine locul unde mi-as petrece toata viata.Micul meu Paris,cu turnul meu Eiffel din coji de seminte intr-o scrumiera plina pe jumatate de mucuri de tigara.

Patesc cel mai frumos lucru din lume:iubesc.O iubesc pe mama,pentru ca mi-e alaturi si ma sustine mereu in orice as face,chiar daca e printr-un urlet sau o simpla propozitie de la care eu ar trebui sa dezvolt idea esentiala a ceea ce vrea ea sa-mi explice.Il iubesc pe el,iubitul meu,care desi e incapatanat la fel ca mine,e si el mereu aproape de mine,si niciodata,pana acum,nu mi s-a intamplat sa nu ma sustina si sa nu ma iubeasca,mereu mai mult.O iubesc pe prietena mea cea mai buna,foarte buna,pentru ca e cu mine din copilarie si ea ar putea sa spuna ce fac in orice moment,chiar daca nu e langa mine atunci,pentru ca imi stie fiecare miscare,fiecare gest,fiecare suflu care nu isi are locul atunci cand stau sub plapuma,pentru ca ma sufoc.O iubesc pe prietena mea buna din liceu.Fara ea la liceu viata ar fi plictisitoare si profesorii nu ar mai fi la fel de distrati precum ii facem noi mereu.
Ajung sa fiu femeie,in adevaratul sens,si-mi va parea rau ca nu am trait.Dar cine imi poate spune daca am trait sau nu?Am profitat de multe,dar toate pana la o varsta,o limita.Ajung sa am 18 ani si viata,de sub picioare,imi vine in maini,si se pregateste sa-mi ajunga pe cap la batranete.Ce ma fac?Tot ce am invatat e sa iert.Oare reusesc asa?Ajung sa ma lupt pentru ceva ce va fi al meu.Pentru copilul meu,reusita mea,rodul muncii mele.Ma voi descurca?Ma va privi in ochi si imi va spune:

"Mama,vreau sa fiu ca tine cand voi fi mare!"?
Oare va fi asa?

Acum iubesc si imi incerc norocul in dragoste.Il iubesc pe el si imi ofera dragoste.Dar oare...voi fi pregatita de casatorie?Tot ce-mi doresc e sa imi mearga bine acum,si tot ce primesc in schimb sunt certuri.El incearca la fel sa puna relatia pe picioare stabile,echilibrate,si tot ce primeste sunt certuri.Daca deja apar problemele,mai tarziu...?!Am sa invat sa iubesc sa invat sa iubesc,si-apoi..voi putea spune ca pot iubi si ca iubesc.Acum-iubesc sa te iubesc-fata cum sunt.